Calendar popular

30 noiembrie Sf. Andrei

Începând din această perioadă ordinea naturii se deteriorează, iar pământul se află sub acțiunea directa a forțelor malefice ale strigoilor. Sântandrei era o zeitate precreștină stăpână peste lupi și fiarele sălbatice, dar era și patronul strigoilor. Se considera ca această divinitate moare și renaște în Ajun, această noapte fiind una extreme de încaărcată magic și spiritual.

Clip_2

Strigoii se întâlneau prin păduri, pe la intersecții de drumuri unde se încâierau cu unelte diverse până în zori la cântatul cocoșilor când strigoiul care câștiga bătălia devenea căpetenie peste toți ceilalți strigoi.

Preîntâmpinarea acțiunilor malefic ale strigoilor –luarea manei vitelor, diminuarea bărbăției, sugerea sângelui – se făcea prin ungere a tocurilor ușilor și ferestrelor, a copiilor și animalelor cu usturoi și prin ascunderea tuturor uneltelor.

Noaptea de Sânandrei, Noaptea Strigoilor

Noaptea de Sânandrei datorită încarcaturilor ritualice păstrează amintirea unor vremuri ancestrale când era serbat începutul unui Nou An. Mesele înbelșugate, abundența farmecelor, ritualul de aflare a ursitei, distracțiile, ritualuri de innoire a timpului fac dovada importanței acestei sărbători. Vrăjile din această noapte erau combinate cu postul negru de 1 zi dând dovada respectării unor practici etice si religioase.

26 octombrie Sanmedru

Sf. Dumitru este considerat a fi patronul pastorilor si stapanul iernii ce o sa vina. El este un stalp calendaristic de innoire a timpului sezonal sau anual alaturi de Sangheorghe care inverzeste natura pe cand Sanmedru o dezgoleste, vestejind copacii, incuind caldura si slobozind frigul.

Sarbatoarea are si un aspect funerar de pomenire a mortilor care si-au inchinat viata si s-au jertifit pentru comunitate, dar are si aspectul unei sarbatori populare, marcand totodata si incheierea sezonului pastoral, sarbatoarea implicand si alte practici de ordin fertilizat, fecundativ, de purificare, divinatie si apotropaice.

Sanmedru

Sarbatoarea era tinuta mai ales pentru lovituri, femeile nu trebuiau sa se pieptene in aceasta zi ca sa nu fie mancate de lupi, era termenul final pentru cultivarea usturoiului si tot acum se faceau prognoze meteo.

25 octombire Mosii de Toamna sau Ajunul lui Sanmedru

Mosii de Toamna sunt un prilej de mare sarbatoare pastorala care este, ca si calibru, aproape un Reveionpentru ca la ea participa tot satul. Acum se fac pomeniri, se aprind ruguri pe coamele dealurilor, la raspantii de drumuri, in mijlocul satului, langa ape etc. adica in locul propice adunarii spiritelor. Odata cu aceste focuri se facea si o veghe rituala deorece in acesta zi mortii se fac moroi, varcolaci si strigoi. Iesind din morminte ei incearca sa-i chinuie pe cei vii, motiv pentru care in ajun de Sf.Dumitru are loc „Focul lui Sanmedru”, acest foc ritualic avand un puternic rol apotropaic (de preotectie) si fertilizator.

Focurile lui Sanmedru

Bradul sacrificat prin taiere si incinerat in timpul unui ospat bogat era reprezentarea fitomorfa a lui Sanmedru. Vreascurilor, adunate de feciori neprihaniti, li se dadea foc numai prin frecarea a doua lemne uscate. Peste acest foc se arunca un brad verde- reprezentarea simbolica a divinitatii, ceea ce era de fapt un scenariu ritualic, de innoire a timpului calendaristic. Taierea violenta a bradului era o scarificare a divinitatii ce renastea prin arderea ritualica. Femeile dadeau de pomana in jurul acestui foc, iar tinerii dansau si omagiau divinitatea ce murea si renastea ritualic. Tot in acesta seara se faceau roti din crengi de brad acoperite cu paie carora li se dadea foc, acest ritual facand parte dintr-un ceremonial inchinat soarelui ce era astfel ajutat sa se deplaseze si sa lumineze normal in momente de criza astronomica. La finalul ceremoniei tinerii luau cativa carbuni pe care ii aruncau prin livezi si ogoare in cadrul aceuiasi rit de fertilizare.

18 octombrie Lucinul

Lucinul

Mircea Eliade spunea ca poporul nostru s-a nascut sub semnul lupului, adica predestinat sa lupte in razboie de aparare impotriva invaziilor si cotropitorilor care au venit in valuri repetate. Lupul a devenit un simbol emblematic, sub semnul lui formandu-se cete de razboinici care au folosit ca standard acest element graphic. Imaginea lupului a oscilat mereu intre benefic si malefic, fiind in atentia omului in zilele din perioada toamana-iarna cand animalul isi exercita din plin comportamentul caranasier.

Sarabatorile dedicate lupului sunt menite sa contracareze inmultirea acestui animal si indepartarea lui din preajma turmelor si a satelor. Scoaterea cenusei din vatra era interzisa in acesta zi, pentru ca daca lupii gasesc carbunii aprinsi le este favorizat procesul de fecunditatea. Nu se pronunta cuvantul lup in aceasta zi, fiind inlocuit cu gadina, iar activitatile de prelucrare a lanii si a pieilor de oi erau interzise. Se legau ochii si gura lupului, in mod symbolic, prin inclestarea dintilor metalici de la pieptenele folosit pentru scarmanarea lanii. Interferenta ortodoxismului se poate vedea si in cazul acestei sarbatori cand oamenii tineau post negru si faceau rugaciuni prelungite.

Sfânta Parscheva sau Sfânta Vineri

In vechime in acesta zi era celebrata Sfanta Vineri sau Maica Vineri care era reprezentarea zilei de vineri, o zi foarte iubita la noi. Acesta Sfanta urma in pantonul romanesc dupa Maica Domnului- Santamaria Mare.

Sub chipul Maicii Vineri se ascund doua personaje aflate in opozitie: o sfanta benefica, diurna si una noctura, de multe ori demonica, ce controla lumea femeilor si activitatile ce tineau mai mult de tors. Sfanta Vineri era daruitoare de frumusete fetelor, dar era si o protectoare a femeilor maritate. Ea mai este considerate o aparatoare a calatorilor, animalelor si pasarilor. Femeile tineau cu straisnicie aceasta sarbatoare, nu torceau sau coseau pentru a nu le aparea negi pe maini sau mai rau pentru a nu orbi sau ramane vaduve ca insasi Sfanta.

Alte activitati interzise mai erau spalatul pe cap pentru a nu face viermi, imprumutatul din casa-pentru a nu  seca sporul casei, petrecerile si iubirea trupeasca. Erau insa recomandate descantecul –pentru a indeparta bolile si curatenia prin casa.

Clip

De acum zilele devin friguroase, pentru ca la Vinerea Mare isi cumpara cojoc chiar si Sfantul Soare. In aceasta zi se dadeau berbecii in oi “Nunta oilor”, iar oamenii nu lucrau pentru a nu atrage traznetul, grindina sau bolile de cap si ochi.

In 1641 cand moastele Sf. Parascheva au fost aduse la Iasi sarbatoarea a puratat mult timp numele de Sfanta Vineri de la Iasi, de altfel “paraschevi” in greceste inseamna vineri. Suprapunerea celebrarii unor personaje crestine peste unele sarbatori cu mult mai vechi poate fi remarcata si in acest caz.

24 sau 26-28 septembrie Filipii de Toamna sau Ziua Teclelor

Calendarul ortodox aminteste de Mucenita Tecla in timp ce cel popular manivesta credinte ce tin de o societate arhaica, precrestina. Teclele sunt percepute ca niste Filipi –reprezentari fantastice, malefice, producatoare de necazuri.

Initial Teclele erau tinute in amintirea stramosilor mitici ce luau infatisarea unor berbeci. Berbecul era si simbolul sacrificiului adus sufletelor stramosilor. Acest animal mai era considerat in vechime animalul de calarie si mesagerul zeilor, avand afinitati astrale cu Soarele si Marte, fiind in astrologie un simbol al focului. El era considerat un animal sacru care simboliza fecunditatea, forta, curajul dar si incapatanarea. Berbecul pentru romani era aducator de noroc, coarnele sale aveau caracteristici apotropaice (de aparare), favorizand belsugul, prin intermediul lor berbecul receptand energiile ceresti.

Teclele berbecilor

De aceea Filipii sunt tinuti cu mare piosenie pentru a nu provoca incendii produse de Tacle sau pentru ca acestea sa nu favorizeze lupii care sa dea iama in turmele de oi. Daca in aceasta zi membrii familiei lucreaza sansele ca lupii sa le manance berbecii sunt foarte mari. De acee aceasta zi mai poarta si numele de Sarbatoarea Teclelor berbecilor sau Berbecarii, in unele zone tinandu-se si cate 3 zile, pentru fiecare Teacla cate 1 zi. Daca zodia Berbecului este o zodie solarasi incepe in preajma echinoctiului de primavara, Taclele Berbecilor sunt plasate la 6 luni, la echinoctiu de toamna, aceasta vorbindu-ne de lumea de demult dominata de magie dar si de cunoasterea exacta a fenomenelor astronomice.

14 septembrie Ziua Crucii

Aceasta zi impreuna cu Alexiile de pe 17 martie impart anul in 2 mari anotimpuri. Trecerea dintre anotimpuri se facea mult mai usor daca erau invocati  stramosii, imaginati ca niste paznici mitici ai recoltelor si ai bunastarii oamenilor. De aceea, in aceasta zi, femeile duceau la biserica pomana pentru a avea grija de sufletele stramosilor care, la randul lor, se ingrijeau de linistea si bunastarea celor vii.

Crucea care astazi ne vorbeste doar de crestinism are o importanta magico-simbolica mult precedent religiei crestine. Crucea simboliza Centrul si directiile care pleaca de la el, fiind un simbol si al cosmosului si al omului cu mainile desfacute, crucea simbolizeaza si Soarele dar si falusul ca simbol al energiilor masculine active. Crucea este un simbol al Arborelui Lumii care in trecut era considerat a fi vita de vie, o legatura preluata si de crestinism. De aceea cultivarea vitei de vie este considerate o indeletnicire sacra, motiv pentru care atunci cand omul lucreaza in vie nu are voie sa injure. Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culesi ci lasati ca ofranda pentru pasarile cerului, acestia fiind numiti si “Strugurii lui Dumnezeu”. Incepand cu aceasta zi incepe si culesul la vie si scuturatul nucilor, tot acum se inchide pamantul si pentru plante, cele care raman verzi dupa aceasta zi fiind considerate a fi blestemate. Pe pomii neroditori se puneau lujeri de pepeni in speranta ca la anul vor da rod.

Incepe culesul in spatiul sacru al viilor

Aceasta zi mai poarta si numele de “Ziua Sarpelui” fiindca in aceasta zi se inchide pamantul, ganganiile, reptilele intrand in ascunzisurile lor. Serpii, inainte de a se ascunde, se incolotacesc in alunisuri pentru a da nastere unei pietre scumpe, numita “piatra serpilor”, o piatra nestemata dorita de vrajitori care faceau un ritual aparte pentru a o culege si a tamadui cu ea multe boli.

Busuiocul, menta, maghiranul si cimbru,considerate plante magice, se sfintesc la biserica si se pastreaza langa cruce pentru ca ele, peste an sa vindece oamenii de numeroase boli. Monedele sfintite in acesta zi, puse in portofel alaturi de o cruciulita, aduc belsug si spor in munca.

Ziua Crucii, marcand un important hotar calendaristic, ramane, ca si Sanzienele, unul din cele mai importante moment consemnate in calendarul popular, zi in care plantele de leac isi fac simtite virtutile terapeutice la maxima lor eficienta iar cerurile binecuvanteaza oamenii cu o serie de beneficii.

8 septembrie Santa Maria Mica

Sarbatoarea mai poarta numele si de Precista (Curata) Mica. Exista credinta ca aceasta zi este dedicata unei personaj diferit fata de Sf. Maria care s-a nascut in acesta zi. Ea se incadreaza intr-un ansamblu de sarbatori care reprezentau un timp al innoirii si de prefacere a lui in preajma echinoctiului de toamna. De aceea incepand cu aceasta zi palaria este schimbata cu caciula „ A trecut Santa Maria/ De-acum se spurca cainii in palarie.”, in acesta zi se jupuia coaja ulmului si a teiului pentru a fi folosita la legat, bruma se instala, iar pasarile calatoare care mai erau pe la noi (randunelele) isi pregateau calatoria spre tarile calde. Tot in aceasta perioada oile sunt coborate de la munte, scaldatul in apa raurilor este interzis, fiindca apa lor este spurcata de cerb si dormitul pe prispa nu mai este permis.

Marea Zeita neolitica si apoi Fecioara Maria sunt reprezentari dintotdeauna a unei divinitati feminine ce a ocupat in Panteonul romanesc unul din cele mai importante locuri. Precista este invocata pentru facilitare casatoriei, penru usurarea nasterii, pentru vindecarea bolilor si prinderea hotilor. Uneori ea este identificata cu Luna sau cu Pamantul.

fete-la-poartc483

In aceasta zi sunt serbati toti cei care poarta numele de Maria, Mariana sau Marian.

29 august Santion de toamna

Santion de toamna

Ion este un nume care reprezinta o punte de legatura intre lumea veche cu zei si proroci si lumea noua cu credinciosi botezati in Hristos.

In calendarul popular aceasta zi era un regres simtit cu durere. Nu se consumau fructele rotunde care aduceau cu cu cap de om – mere, nuci, pepeni ; nu se horea, aceasta sarbatoare marca si coborarea cirezilor de la munte si deschiderea iarmaroacelor de toamna. Ziua aceasta reprezenta inceputul toamnei si facea parte dintr-un ciclu al zilelelor de renovare simbolica a timpului imbatranit.

15 august Santamaria Mare

In calendarul popular aceasta zi era consemnata ca fiind sacra fiindca reprezenta moarte simbolica a Zeitei Mame, o sarbatoare coborata din perioada neolitica cand cultul femeii era foarte mult practicat. Pe aceasta sarbatoare, extrem de importanta, crestinismul a transferat atributele Macii Domnului care nu au fost mai putin importante decat cele ale zeitatii femininte neolitice.

Incepand cu aceasta zi turmele coborau de la munte, cerbul spurca apele, iar barbatii schimbau palariile cu caciulile. In ziua de 15 august femeile culegeau anumite plante de leac, mergeau la biserica si dadeau de pomana pentru cei morti –struguri, faguri de miere, prune etc. Tot acum se cauta Goanga Cainilor, o insecta care se pastra sub icoana la care se rugau satenii cerand ajutor Maicii Domnului.

Santamaria Mare

In aceasta zi se faceau si prognoze meteorologice in functie de pozitia constelatiei Gainusa. Daca era senin in aceasta zi fructele se coceau bine iar vinul se facea de buna calitate. De acum se deschidea si sezonul la semanatul graului de toamna.

1 august Impuiatul ursilor

Ursul in perioada carpatica veche era considerat o zeitate cu puteri miraculoase. In aceasta zi ursului i se aduceau ofrande  pe cararile umblate de el –faguri de miere, pulpe de carne etc. In aceasta zi animalului nu i se rostea numele ci era numit generic – Dansul, Gavril, Jucausul, Coada Scurta, Greul Pamantului, Mos Martin etc.

urs

Ursul era considerat ca un demon favorabil capabil sa alunge bolile facandu-se descantele in care era invocat. In aceasta zi nu se muncea, nu se mulgeau vacile, viteii fiind lasati sa suga cat doresc, ziua mai fiind numita si Pastile Viteilor.

Aceasta zi a ursului marca si delimita perioada anului cand animalul aducea mari pagube crescatorilor de animale, apicultorilor, ursul incapand sa se imperecheze motiv pentru care devenea extrem de agitat si de nervos.

27 iulie Pintilie Calatorul

Alte denumiri: Pantelimon, Pantelimonul Oveselor, Sfantul Ilie cel Mic, Sfantul Ilie cel Schiop.

Aceasta sarbatoare este prima din suita sarbatorilor care anunta despartirea verii de toamna „Se duce vara ca o paine, vine iarna ca un caine”, in popor considerandu-se ca aceasta despartire pricinuieste o mare jalanie care se transmite si oamenilor. Ziua aceasta era tinuta de frica trasnetelor, a furtunilor si a secetelor. Cel care muncea in acesta zi se…calatorea, adica  murea la scurta vreme.

tei Pintilie Calatorul

Calatoria (plecarea) verii este semnalata de cateva evenimente vizibile – „ carduirea” pasarilor migratoare, mai ales a berzelor, “palitul” frunzelor, in special a celor de tei, care se intorc pe dos, jelind astfel plecarea verii, sau privitul la amiaza intr-o strachina cu apa in care se vede ca Sfantul Soare sta pe loc o jumatate de ora, un ragaz necesar despartirii dureroase intre vara si toamna, asa cum e si despartirea intre mama si copil. Tristetea aceasta era estompata de efectele tamaduitoare ale lui Pintilie Calatorul care apara vitele si oamenii de multe boli si fereste campurile de brumele prea timpurii.

20 iulie Santilie

Santilie este o divintate a soarelui si a focului care purta numele de Gebeleisis in mitologia daca si Helios in cea greaca. Aceasta divinitate marcheaza mijlocul verii pastorale. Santilie patroneaza fulgerele, tunetele, traznetele, lega si dezleaga ploile uneori producand si incendii. Simbolistic, Santilie apare sub forma unui car solar cu roti de foc, a unor cai inaripati, alteori sub forma biciului cu sageti de foc sau, sub forma fulgerelor provocate de el. Uneori el este asemuit cu un solomonar datorita functiilor sale meteorogice. El este un personaj repezentat mereu foarte agitat care calatoreste intr-o caruta la care sunt inhamati cai de foc.

Santilie

Menirea lui este de a cauta pe diavol ca sa-l pedepseasca scotand fulgere si traznete, dar negasindu-l, in cele din urma se resemneaza si devine un bun pastor. De aceea ciobanii i-au acordat o mare importanta, ramanand in perioada premergatoare sus pe munte cand nici un picior de femeie nu trebuiau  sa vada, ramanand in penitenta totala pana in aceasta zi cand aveau voie sa coboare in sat. Cu aceasta ocazie, pastorii aduceau iubitelor si tinerelor neveste furci de tors cioplite, cu drag, de ei sus in munti. Frumusetea lor dovedind un alt simt artistic si o maiestrie extraordinara, calitati ce vorbesc de la sine de dragostea arzatoare pe care le-o purtau dragutelor din sat.

Scenariile ritualice specifice acestei zile cuprindeau o suita de evenimente permise – culegerea plantelor de leac, pomenirea mortilor, realizarea de farmece si vraji, prognosticari meteorologice si chiar cautari de comori curate, recoltarea mierii, relizarea de balciuri si nedei.

Incepand cu acasta zi Soarele incepe a descreste, coborand catre echinoctiul de toamna (23 septembrie) si apoi spre solstitiu de iarna  cand moare si renaste simbolic.

29 iunie Sanpetru de vara

Sanpetru de vara

In aceasta zi sunt serbati sfintii Petru „piatra de temelie” a credintei si Pavel  „vas al alegerii” dumnezeiesti. Sarbatoaea mai poarta numele si de Sarbatoarea lupilor si marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Acum incepe a se „calca” ceapa si ursturoiul. Sf. Petru a luat locul unei divinitati agrare care raspunde de starea recoltelor, patroneaza caldura si ploaia si pedepseste cu tunete si grindina pe cei cre il nesocotesc. Fiindca a fost un om bun, Dumnezeu l-a luat in cer si i-a incredintat portile Raiului. El este cel mai popular sfant la romani fiind socotit un fel de „cumatru” a lui Dumnezeu cu care calatorea des pe Pamant.

Incepand cu aceasta zi apar licuricii care sunt nascuti din pocnetele de bici ale sfantului, blagosloviti find de acesta sa lumineze calea oamenilor rataciti prin paduri.

In aceasta zi se da de pomana pentru sufletul celor morti (Mosii de Sanpetru). Acesti mosi ar fi noua batrani care pe unde mergeau faceau numai bine si minuni. In aceasta zi se da de pomana vase pline cu apa, vin sau lapte, strachini cu mancare gatita, coliva, paine, faguri cu miere, langa care se pun flori si lumanari aprinse si se orneaza cu cirese.

Daca pe 29 iunie tuna se credea ca nucile si alunele nu vor prinde miez in acel an, ramanand sterpe, dar aceasta sarbatoare era tinuta in special pentru grindina, Sanpetru fiind socotit stapanaul grindinii, caldurii si ploii, la concurenta cu Santilie. Sfantul fierbea grindina in cer pentru a o marunti, dar oamenii care nesocotesc aceasta zi sunt batuti cu ea de sfantul care cauta balaurii sa-l ajute in acest proces. De obieci insa, bun la suflet Sanpetru il tempera pe maniosul Santilie ca sa nu mai fulgere si sa trazneasca atat de tare.

24 iunie Sanzienele sau Dragaica

Jocul-Sanzienele-in-Maramures

Aceasta zi este consacrata zanelor bune, Sanzienele sau Dragaicele, in cadrul unei sarbatori campenesti ce isi are originea evidenta dintr-un puternic cult solar. Ea este pozitionata in jurul zilei de 21 iunie cand este solstitiu de vara ce marcheaza inceputul verii sau vara astronomica. Sanzienele sunt in credinta populara femei superbe, adevarate preotese ale Soarelui, divinitati nocturne ce stau ferite de privirile omenesti, fiind ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

In noaptea de 23  spre 24 iunie ele umbla pe pamant cantand si dansand, impartind rod holdelor, dar si daruind fecunditate femeile casatorite, inmultind pasarile si animalele, umpland de leac si miros florile si tamaduind bolile si suferintele oamenilor. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu. Sanzienele se răzbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici barbatii nu scapa usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata, sau au făcut alt rau, ii astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate. Batranii vorbesc că in noaptea de Sanziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămane mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred că cine nu respectă Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat.

In aceasta zi se face de ursita si de noroc in gospodarie prin practicarea ritualul de Sanziene. Acesta presupune realizarea unei coronite din florile cu acelasi nume, ce au fost culese la rasaritul soarelui, dupa care aceasta coronita este aruncata pe casa si, in functie de caderea sau ramanerea ei pe casa se interpreta si raspunsul legat de martis, de moarte, de belsug.

Aceasta sarbatoare se mai numeste si Amutitul Cucului deaorece se crede ca daca aceasta pasare inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

21 mai Constantinul Puilor 

Aceasta sarbatoare mai este numita si Constantin Graur sau Ilona Graurilor si ea reprezinta finalul unor serii de sarbatori care celebrau pasarile dar si incetarea unor serii de munci agricole, un hotar, o delimitare a muncilor agricole. „Nu se mai seamana porumb ca ies graurii sa manance grauntele” sau “ degeaba casneste ca se ingalbeneste porumbul ca graurii” sau trebuia terminat prasitul la vita de vie fiindca dupa aceasta data inflorea. Se mai spune ca cel care lucreaza in aceasta zi i se ard bucatele pe campa.Initierea puilor de pasare, a graurilor sau grangurelui, in deprinderea zborului se incheia acum, dupa 3 luni, initiere inceputa in perioada Dragobetelui, cand si-au construit cuiburile si s-au imperecheat.

Sarbatoarea Constantinul Puilor sau Ilona Graurilor, numita ulterior Sfintii Imparati Constantin si Elena, in perioada crestina, era in calendarul popular un hotar extrem de important pentru efectuarea anumitor munci, lumea pasarilor inspirand o parte a acestora. In perioada crestina i s-au adaugat si multe alte elemente legate de cruce de aceea importanta sa a crescut si mai mult.

Paparuda

Intalnit in toate satele romanesti, acest obicei avea loc altadata la o data fixa, cel mai probabil la echinoctiul de primavara; ulterior sub presiunea crestinismului, a fost impins in ziua de joi din a treia saptamana de dupa Pasti, zi numita si Joia Paparudei. Paparuda este un obicei ocazional, practicat atunci cand o seceta prelungita ameninta serios semanaturile. Uneori este asociat cu obiceiul Caloianului. Numele cele mai cunoscute sub care este cunoscut obiceiul sunt urmatoarele: Paparudă, Păpărudă, Paparude, Păpălugă, Papalugă, Babarudă, Bărbăruță, Peperuie, Dodoloaie, Dodoluță, Mămăruță ș.a.

Obiceiul  este practicat cel mai adesea de fetite dezbracate si desculte, cu parul despletit si impodobite cu frunze, purtand pe cap coroana cu flori de soc, ceremonia avand loc la o fantana sau pe malul unei ape; prin august cand se coceau poamele de boz, paparudele se manjeau cu acestea pe fata.

Paparuda

Oamenii le stropeau cu apa, iar Paparudele le raspundeau cu aceeasi moneda; participantii bat din palme si joaca in ritmul incantat al rugii pentru ploaie curata, pentru sanatate si belsug. Dupa o vreme, avea loc momentul central prin dezbracarea mastii vegetale, care echivala cu moartea personajului divin, acest lucru facandu-se in acelasi loc unde a fost imbracata. La sfarsitul jocului Paparuda si ceilalti copii erau rasplatiti cu diverse alimente, uneori se organiza chiar o masa comuna.

Paparuda cuprinde, asadar, 3 secvente ceremoniale importante: constituirea alaiului (nasterea divinitatii) alegerea fetitei care juca rolul personajului sacru, apoi dansul si practicile magice propriu-zise, moartea si ritul funerar respectiv. Esenta obiceiului este invocarea unei zeitati cu ascendent vegetal care putea influenta fertilitatea. Paparudele pot fi considerate ipostaze ale lumii mortilor inainte de vreme, un obicei mai complex menit sa asigure atat fertilitatea culturilor, cat si pe cea a animalelor. In concluzie scopul este de a asigura rodirea optima a granelor, de a le apara de primejdii, dar si de a obtine belsug in gospodarie.

Caloianul

Caloianul este un ritual de aducere, de invocare a ploii curate si de departare a secetei; are o vechime considerabila, fiinde se pare “atestat” inca din neolitic. Este atestat la bulgari, rusi, greci, aromani, si romani (mai ales in sud-estul tarii), pe alocuri si in prezent. Era practicat de regula la inceputul primaverii, dupa ce se termina semanatul, dar, de cateva sute de ani, si ori de cate ori este nevoie, intr-o perioada de timp tinand din aprilie si pana in iulie. Dupa aparitia crestinismului, Caloianul se sarbatorea in cea de-a treia saptamana de dupa Pasti, de obicei incepea martea si se termina joia.

In functie de regiune, obiceiul purta mai multe denumiri: Caloian Căloian, Călian, Căluian, Scaloian, Iene, Ene-lene, Mort, Mucenița, Papusa, Ingeras, Năsălnicul, Momâie, Curcubeu, Zâna, Muma, Mama sau Moașa Ploii, Seceta, Mama Secetei, Mama Caloiana, Tatal Soarelui sau, pur si simplu, Ploaia.

Caloianul

Ritualul presupunea constituirea, inca din zorii zilei de marti, a uneia sau a mai multe cete formate din fete pure, mici (5-6 ani) sau mai mari, nemaritate, in numar de pana la 33-40 persoane, sau organizarea unei cete mixte , in care dominau, totusi, fetele; adesea, grupul era insotit de o femeie varstnica. Important de stiut este ca acesti copii sau tineri “erau indemnati de batrani sa faca” Caloianul. Ceata se aduna la o casa (gazda) aleasa din timp. Fiecare ceata isi alegea o conducatoare. Prima grija a fetelor era confectionarea, uneori dintr-un făcăleț furat, de preferinta, de la o femeie gravida, a unei figurine antropomorfe, o papusa din carpe, paie, piatra, dar mai ales din lut, cu trasaturi cel mai adesea masculine, care se punea intr-o covațică, pe o scandura sau intr-un sicriu mic din scoarta de copac sau din papura. Papusa era imbracata in costume populare miniaturale specifice zonelor respective si impodobita cu panglici, carpe colorate si flori (nelipsit fiind busuiocul), iar pe cap, uneori, ii puneau drept caciula o coaja de ou rosu pastrata cu sfintenie de la Pasti, fapt ce semnifica sau anunta trimiterea in lumea Blajinilor. Ca numar se faceau de la una la noua papusi, una cu chip barbatesc (Tatal Soarelui) si o alta cu chip femeiesc (Mama Ploii).

Dupa ce toate aceste pregatiri erau terminate, ceata ducea Caloianul spre locul de ingropare cu “alai si bocete” , intocmai ca un cortegiu funerar; una dintre fete tinea loc de preot, alta de dascal, o alta ducea steagul (adica o trestie cu o batista alba in varf inaintea popii), doua erau parintii papusii, pe cand una sau doua fete purtau sicriul ori scandura cu Caloianul; in urma vin celelalte fete cu lumanari aprinse si cu flori. Cand ceata este mixta, baietii poarta candele din care mirosul iute de tamaie se imprastie peste tot in jur. Ritualul are ca tema trimiterea Caloianului in cer pentru a cere pornirea apelor.

De regula pana la iesirea din sat, ceata mai opera numai pe la fantani. Caloienii sunt, cateodata, ingropati, cel mai adesea inafara asezarii, in lanurile de grau verzi, pe malul unui rau sau izvor. Cand erau  numai 2 papusi , era ingropata numai cea cu chip masculin, cealalta fiind infipta intr-un gard.

Ingroparea Caloianului reprezinta secventa centrala a intregului ritual. Dupa ingropare fetele cutreierau prin sat, pe la rude si cunostinte pentru a aduna produse alimentare, facand un fel de praznic.

Caloianul ramanea ingropat 2-3 zile, iar in unele zone ale tarii era dezgropat si bocit, apoi rupt in bucati si aruncat in fantana, urandu-se ca anul sa fie ploios si plin de belsug. Urma apoi Pomana Caloianului; totul se transforma intr-o adevarata petrecere terminandu-se cu hora Caloianului.

Acest personaj misterios este un fel de sol trimis divinitatii pluviometrice ca sa induplece sa dezlege ploaia sau dimpotriva, sa o opreasca. In fapt Caloianul reproduce si imaginea unei semi-divinitati sau divinitati care trebuia neaparat sa fie sacrificata in acest scop vital. Ritualul mortii, al  ingroparii si al dezgroparii papusii apare ca o expresie clara a mitului regenerarii prin moarte.

1 mai Armindenul – Ziua Betivilor – Ziua Pelinului

Alte denumiri: Pomul de Mai, Băiu, Păiu. Armindeanul era o sarbatoare care celebra explozia vegetatiei, oamenii fiind molipsiti de aceasta putere benefica si protectoare a ramurilor inverzite ce se revarsa si asupra familiei, a gospodariei si a tuturor zilelelor de vara. „Sa dea Domnu sa ploua-n fiecare mai pentru a avea destul malai!”

hora

In acesta zi se considera ca sangele se innoieste, de aceea 1 mai era prima zi in care se iesea la iarba verde, nu inainte de a se spala cu roua inainte de rasaritul soarelui. In aceasta zi se bea vin rosu ca sa fie sanatos tot anul sau vin rosu si pelin verde spre a „prinde la sange”.
In ajunul acestei zile se aducea o creanga mare al unui copac sfant (stejar, brad, frasin, mesteacan) din padure, numita armindean, maial, maiaga. Creanga era pozitionata in mijlocul satului, a gospodariei, a stanii, etc. ori se puneau ramuri verzi ale acestori copaci sfinti la usi si ferestre. Armindeanul era de fapt inlocuitorul unei divinitati a vegetatiei ce avea rolul de a protejate de duhurile rele ce erau extrem de active in aceasta perioada. Ramurile erau lasate in acele locuri pana la realizarea focului necesar pentru coacerea painii din graul din anul acela, avand loc un transfer simbolic de insusiri de la fortele vegetale la cele umane. Aceasta paine era impartita tuturor membrilor familiei pentru a fi sanatosi si norocosi. Din lemnul Armindenului se mai realiza si culmea pentru zestre.

 

23 aprilie -Sfântul Gheorghe

La sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai (22 aprilie – 1 mai) apare în calendarul popular un scenariu ritual, tipic de înnoire a timpului, a cărui sărbătoare centrală o reprezintă Sângeorzul sau Sfantul  Gheorghe. Sângeorzul se sărbătorește din cele mai vechi timpuri , la o lună după echinocțiul de primavara si se spune ca el tine cheile cerului si sloboade Soarele sa urce in vazduh ca sa aduca vara. Sarbatoarea in sine reprezinta inceputul verii pastorale, al carui sfarsit il va marca ziua Sfantului Dumitru.

Sarbatorile celor doi sfinti impart anul in doua anotimpuri simetrice: vara pastorala (23 aprilie – 26 octombrie) si iarna pastorala (26 octombrie – 23 aprilie). Legenda populara spune ca Dumnezeu a incredintat cheile vremii Sfintilor Gheorghe si Dumitru, care, de atunci, le poarta la brau.

In calendarul popular, sarbatoarea Sfantului Gheorghe marca adevaratul inceput al primaverii; se spune ca atunci cand Sfantul Gheorghe “alearga cu calul sau imprejurul pamantului, iarba inverzeste, codrul infrunzeste, pamantul  se deschide si vine primavara.’”

In ajunul Sfantului Gheorghe, pe 22 aprilie, era Manecatoarea; acum se formau si se scoteau la pascut turmele de vite, perioada aceasta fiind socotita extreme de periculoasa pentru sanatatea si mana animalelor; seara acestei zile era socotita un timp favorabil actiunii vrajitoarelor si strigoaicelor, acestea concentrandu-se acum sa ia mana de la animale. Existau mijloace prin care oamenii incercau sa isi apere vitele, precum: improuratul – scoaterea acestora noaptea la pascut, cat mai departe de sat, considerandu-se ca astfel erau aparate de strigoi; inchiderea in grajduri si punerea la usa a unor obiecte metalice si plante (usturoi, pelin sau busuioc de la Boboteaza), cantatul din buciume si fluiere, aprinderea focului viu, imprastierea de boabe de mac/nuci imprejurul curtii, punerea de ramuri verzi sau brazde de pamant pe la porti ori la usi, toate fiind mijloace de natura magica de tinere la distanta a strigoaicelor.

Dis-de-dimineata, inainte de rasaritul soarelui, tinerii si cei care aveau bube se spalau intr-o apa curgatoare sau in roua campului, sperand ca astfel sanatatea va fi asigurata pentru restul anului. Femeile mai uratele se spalau si ele pentru a fi cat de cat placate barbatilor, iar fetele mari aveau o grija deosebita in dimineata acestei sarbatori, sa adune roua de pe plante cu ajutorul unei batiste,roua fiind stoarsa intr-un vas si pastrata pentru vrajile de dragoste.

cavalerul-trac-si-cavalerii-danubieni

Balaurul reprezentat in icoana Sfantului Gheorghe nu inchipuia altceva decat fortele ostile ale universului, grindina fiind asociata frecvent cu balaurul. Se pare ca sfantul crestin are un precursor in Calaretul Trac, cel care invinge raul.

Aprilie – Santoaderul

Santoaderul are o data fixa de celebrare – 17 fabruarie si una mobila – prima sambata din prima saptamana a Postului Mare.

cal 3

Aceasta sarbatoare nu are nimic in comun cu Sf. Toader crestin, ci este o sarbatoare bogata in traditii si rituri agrare, in care un rol primordial il are o divinitate agrara cu insusiri de cal nazdravan, ce era serbata la primele semne ale ivirii primaverii, uneori serbandu-se pana la 12 zile. Aceste zile sunt de fapt caii lui Santoader care poarta fiecare cate un nume: Martea, Vinerea, Sambata Santoaderului, Joia Iepelor etc. formand impreuna o herghelie divina formata din opt feciori frumosi, imbracati in costume populare de sarbatoare, ei erau condusi de San Toaderul cel Mare sau San Toaderul cel Schiop.

Santoaderul era tinuta de femeile care doreau sa aiba parul frumos si sanatoas, acestea crezand ca, numai in ziua serbarii lor, cai divini se pot hrani si ei o fac numai cu par de femeie. Femeile se spalau ritualic pe cap, dis de dimineata, in credinta ca parul spalat acum nu va fi pascut de caii lui Santoader, ci va creste lung si frumos. Ele puneau dferite plante in apa si spuneau in timpul spalarii: „Toadere, Santoadere / Da cosita fetelor, / Cat cozile iepelor!”

Ingrijirea rituala a parului o practicau si barbatii, dar ea era extrapolata si la viteii care erau tunsi acum intre coarne, parul fiind un simbol al vegetatiei, al bogatiei si al puterii.

Daca in aceasta zi lucrau barbatii ei se alegeau cu dureri reumatice la maini si la picioare.

San Toader este paznicul ceresc al Soarelui, legenda invocand o goana mitica in timpul careia Soarele a incercat sa fuga la miazazi, fiind intors de catre sfant. Alergarea dupa soare a tinut 3 luni si 1 saptamana, el stand la hotarul intre anotimpul rece si cel cald, fiind simbolul jumatatii calde a anului. Ca o amintire frumoasa a acestei goane mitice a hergheliei conduse de Santoader a ramas „Incurcarea” si „Alergarea cailor”, un concurs cu cai (curse) care se desfasura pe un camp deschis ca sa nu li se incurce coamele.

In ziua de Santoader stramosii nostri nu trebuiau sa dorma pana tarziu, nu trebuiau sa muncesca altfel erau calcati in picioare de acesti cai ai lui Santoader, care, in functie de zona, erau reprezentati fie ca tineri voinici si frumosi cu coada de cal si copite, fie ca ingeri cu asemanari de cai sau ca niste cai fiorosi albi, negri sau vineti.

Calul este in conceptia poporului nostru un animal psihopomp, conducand sufletele mortilor in lumea de dincolo. De aceea in aceasta zi se dadeau de pomana anumite alimente: coliva, alivanca, malai, colacei, vin etc.

Santoaderul este cel care pune capat petrecerilor si sezatoarilor, oamenii inceapand de acum munca la camp.

25 martie – Buna Vestire – Blagovistenia – Ziua Cucului

In calendarul ortodix aceasta este ziua in care Fecioara Maria a fost aleasa de Dumnezeu sa-i dea nastere Mantuitorului si ea s-a suprapus peste o sarbatoare cu mult mai veche decat crestinismul.

In popor ea este ziua Cucului, aceast pasare fiind o incarnare a stramosului mitic ce are un pronuntat caracter erotic si el vesteste venirea cu certitudine a primaverii. In acasta zi cucul- straveche pasare prevestitoare – canta pentru prima oara, vestind asa cum am mai spus venirea primaverii, cu întregul sau alai de transformari.Oamenii in acesta zi trebuia sa fie frumos imbracati, cu straie curate, chiar noi si cu stomacurile pline, altfel oamenii ar fi fost privati de aceste lucruri in anul ce incepea acum. Pentru fiecare loc in care auzeai cucul (fata-spate, stanga-dreapata) era cate o prevestire fie a ceva pozitiv, fie a ceva negativ.

Ziurel_cucul

Fetele uneori chiar omorau cucul a carui cap devenea un talisman sigur ce ii aducea alesul inimii, sau taiau craca pe care cucul a cantat pt prima data si pusa in scaldatoare ii dadeau aceeasi speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

Feciorii se mascau in cuci si alungau cu ajutorul unui clopot spiritele rele sau goneau boala.

Un alt personaj important al acestei zile este si pestele, avand si acesta un puternic substrat sexual.

Vremea din aceasta zi va fi la fel ca cea de Pasti.

In spatele acestei sarbatori sunt stramosii care vegheaza la bunul mers al lucrurilor aici pe pamant.

Saptamana cailor lui Sân Toader – Intrarea in Zilele Mosilor – 10 martie – 17 martie

Cai-lui SanToader

Sân Toader este o divinitate agrara cu insusiri de cal nazdravan, al carui Herghelie este formata din 8 cai, care isi ascundeau coada in ițari si copitele in opinci. El este pazitorul ceresc al Soarelui, este cel care il scapa pe Soare cand acesta isi porneste fuga rituala dupa caldura, satul fiind de atata iernat, si il intoarce ca sa parcurga drumul firesc pe bolta cereasca, fara sa grabeasca lucrurile. Caii lui Sân Toader intrau in casele cu sezatori si luau fetele la joc, zburau cu ele si le loveau cu copitele. Ei reprezinta elementul de ordine premergator Postului Mare, fiind cei care puneau capat petrecerilor si sezatorilor.

1 martie – aventura Soarelui

Primavara

Martie mai este denumit si Germănar sau Încolțitorul.

Martie este luna in care natura incepe sa prinda viata, vremea sa se incalzeasca treptat, cand seva primaverii anima plantele, iar Soarele isi are si el faimoasa sa aventura primavaratica. Se zice ca mandrul Soare, satul de frig, incearca sa fuga spre miaza-zi, spre caldura. Ca sa poata trece de poarta cerului el pune pe fiecare din cei noua cai ai sai cate o baba, pentru ca acestea, fiind mai rele decat dracu, o sa goneasca caii cu viteza fara ca Sân Toader sa ii poata opri la timp. Dupa ce vazu nazdravania facuta de Soare, Sân Toader fugi in grajdurile cerului de unde lua noua bidivii puternici, pune noua mosi sa-i incalece si porni in cautarea Soarelui pret de opt zile, timp in care se zdruncina cerul de goana nebuna, iar pe pamant curgea ninsoare si lapovita de la asa o zarva. In cea de-a noua zi mosul Alexe le-a dat de urma si impreuna cu ceilalti mosi i-a obligat sa se intoarca si sa-si urmeze calea lasata de Dumnezeu. In ziua revenirii Soarelui, pamantul s-a luminat si vietatile s-au trezit la viata.

Luna martie sta sub influenta magica a cifrei 9 daca e sa ne gandim ca de la zilele Babei Dochia, care este cunoascuta ca fiind cea mai strasnica dintre babe, pana la Sân Toader sunt noua zile, si de la acesta pana la Alexe-omul lui Dumnezeu, sunt alte noua zile si de la Alexe pana la Buna Vestire sunt tot atatea zile.

24 Februarie Dragobete

Dragobetele are radacini foarte vechi din timpul dacilor. El era serbat in preajma echinoctiului. Numit si Navalnicul Pasarilor el este un fecior tanar, chipes si puternic care aduce iubirea in casa si in suflet.

In ziua de Dragobete fecioarele si feciorii se imbracau de sarbatoare si plecau voiosi in padure ca sa culeaga ghiocei, viorele, tamaioasa pe care le puneau la icoane sau le foloseau pentru farmece de dragoste. O parte din aceste flori erau pastrate pana la Sanziene (24 iunie) cand erau puse intr-un buchet impreuna cu surorile acestora, numite roji (trandafiri salbatici) si oglici (flori mici galbene), ce era aruncat pe o apa curgatoare. Aceasta era considerata o fapta foarte buna fiindca aceste flori nu
s-ar fi intalnit niciodata impreuna.

Daca strangeau apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi, ea avea proprietati magice fiindca putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase.
Pe la pranz fetele plecau in fuga (fuga numita zburatorit) spre casa, fiecare din ele fiind urmata de baiatul care o indragea. Daca o prindea ii fura un sarut in vazul lumii, ceea ce simboliza legamantul lor de dragoste pe un an de zile. De aceea se spune Dragobetele saruta fetele!
In aceasta zi fetele si baietii se faceau frati sau surori de cruce. Grija cea mare era ca in aceasta zi nici un tanar sa nu fie singur fiindca asta era o prevestire de singuratate pana la Dragobetele urmator.

Unele fete voiau sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand intentionat de ziua lui, dupa care lua drumul padurii, aici fiind „nevoite” sa se lase iubite de Dragobete sau de un flacau confundat cu el. Desi mai pedepsea uneori, acest baiat chipes si puternic ocrotea si purta noroc indragostitilor, fiind un Cupidon romanesc, o personificare magica a iubirii. In timpuri stravechi exista si un rețetar folosit in aceasta zi care cuprindea cuvinte ce trebuiau spuse pe un anumit ton, ca o adiere de primavara si numai persoanei iubite. Aceste cuvinte sunt: dor, dragoste, drag, dulce, farmec, fior, inima, iubire, inger, lin, lumina, rugaciune alaturi de prenumele fiintei iubite.

Inima
In ziua de Dragobete pasarile migratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, de aceea sarbatoarea mai poarta numele si de Logodiciul Pasarilor. Pasarile erau considerate mesageri ai zeilor, de aceea comportamentul lor a fost un model de urmat de catre oameni.

Dragobetele este un zân solar ce descinde dintr-o Zeita Pasare ca a devenit in timp Marea Zeita a Pamantului, unele atribute regasindu-se la Maica Domnului sau Baba Dochia. In ciclul cosmic de esenta divina, oamenii, imitand pasarile, incercau sa ajute Soarele si lumina sa iasa biruitoare din eterna lupta cu fortele intunericului ce sunt acum intruchipate de Baba Dochia (principiu lunar).
La sarbatoarea Dragobetelui elementele concrete ale acestei lupte vesnice erau: focul de pe dealuri, hora, florile culese de fete, veselia, descantecele, sarutul de dupa goana rituala, dragostea care se facea prin paduri etc.

25 ianuarie – 2 februarie – Filipii de iarna 

Cucuteni cu lup

Filipii de iarna erau un fel de patroni ai casei sau erau considerati sfinti mai mari peste fiarele salbatice, in mod special peste lupi.  Aceasta sarbatoare isi are inceputul pe 14 noiembrie, cand este serbat si Sfantul Apostol Filip, atunci fiind momentul cand lupii se inmultesc. In tot acest interval care tinea timp de 80 de zile se credea ca noaptea lupoaicele vin in sate si cauta gunoaie, cenusa si taciuni aprinsi pentru a-i manca. Ele fac acest lucru ca sa nu ramana sterpe. De aceea, oamenii, ca sa impiedice innmultirea lor in exces in timpul Filipilor, astupau cu lut crapaturile vetrei si sobei, lasau gunoiul si cenusa in casa, leagau foarfecele cu sfoara iar femeile se abtineau de la cusut, pieptanat si spalatul parului.

16 ianuarie – Sânpetru Lupilor

Lupul dacic

Pentru a patrunde sensul profund al acestei sărbători ar trebui să înțelegem de ce este lupul un animal sacru la români. Mircea Eliade surprinde caracterul deosebit de important al lupilor în viaţa poporului nostru, care trăieşte încă de la începuturi sub semnul lupilor. „ …cei ce îşi ziceai ei înşişi lupi, vor fi cuceriţi într-o bună zi de descendenţii Zeului-Lup Marte, alăptaţi de Lupoaica Capitolina, pentru ca mai târziu, sub furtuna migraţiilor purtate de fii Lupului celest al mongolilor, să ajungă la deplina conştiinţă de sine, întemeindu-şi statele cu care vor intra în timpurile medievale şi moderne.[1]

Petrecerea unui anumit timp în pielea lupului, revigorează miracolul descendentei dintr-un lup providenţial şi reaminteşte de aura strămoşului mitic care trăia într-un teritoriu ostil, în haosul originar în care încă nu se născuse lumea. Între paradisul pierdut şi lumea prezentă, se interpune lumea pădurii, opacă şi impenetrabilă pentru privirile inocente, un loc unde au loc diferite scenarii ca urmare a căderii în păcat. Ea devine transparentă doar în locurile unde se deschide prăpastia infernală, poarta prin care se poate pătrunde fiind gura lupului. Tinerii daci îmbrăcau pieile şi măştile de lup, fugeau în pădure şi se comportau asemeni lupilor în încercarea de a transfera atributele specifice ale acestui animal spre fiinţa lor.

Sânpetrul Lupilor este o sărbătoare care se ține pentru ca lupul să nu facă în gospodărie pagube, iar oamenii să fie feriți de accidente, arsuri sau boli.

Legeneda spune ca în această zi lupii se strâng în haite la urlători, unde se apucă de cântat pentru a invoca divinitatea Sânpetrul Lupilor, pentru a le imparți prada ce li se cuvine pentru un an de zile. Sânpetrul vine pe un cal alb la miezul nopții și împarte fiecaruia câte o oaie, o căprioara, lupii urmând a se înfrupta numai din acel dar. Se zice că un om curios s-a urcat într-un copac ca să vadă cum se împart aceste daruri. Fiindcă la această adunatură a venit și un lup schiop căruia Sânpetru nu mai avea ce să-i dea, i-a dăruit pe omul din copac, de aceea, oamenii în aceasta noapte nu mai au curajul să iasă în pădure.

Această sărbătoare este poziționată în mijlocul iernii, când gerul începe a se îmblânzi și oamenii încep a se pregăti de muncile câmpului.

De Sânpetrul Lupilor nu se coase, nu se piaptănă, nu se împrumută și nu se dă din casă. Femeile nu lucrează lâna ca să nu le mănânce lupii oile, nu gătesc carne dar se mănâncă plăcinte ca să nu se rătăcească oamenii în călătorii.

[1]MirceaEliade, De la Zalmoxis la Genghis Han,Ed. Humanitas, București, 1995, p. 21

Traditii de iarna

datini-1260x600

In Calendarul popular exista o perioada a reinoirii timpului care se desfasoara pe parcursul a 12 zile, intre 25 decembrie si 6 ianuarie, perioada in care timpul moare si renaste, cu un moment culminant al „taierii” timpului pe 31 decembrie. Aceasta perioada este una simbolica care reduce cele 12 luni ale anului la 12 zile. Aceasta perioada are doua parti simetrice: una intre Ajun si miezul noptii Anului Nou, cand spiritele mortilor circula libere printre vii, cand sunt practici multiple de pomenire a mosilor si stramosilor si cea de-a doua parte intre Anul Nou si Boboteaza, dedicata actelor de purificare, de alungare a spiritelor malefice, a mortilor, de profilaxie. Multe din practicile pagane au fost preluate de sarbatorile crestine, astfel ca o separare fara echivoc intre acestea este greu de realizat. „Fara crestinism multe credinte si supersititii nu ar fi ajuns pana la secolul XXI in cele mai variate forme combinatorii pagano-crestine.[1]

Mihai Camilar in Calendarul popular bucovinean afirma ca acest calendar popular si-a pastrat nealterata substanta in randul credinciosilor chiar si dupa ce acestia au devenit crestini.  Convertirea la crestinism a dat loc la diferite interpretari si reanalizari ale traditiei ancestrale, dar ea nu a reusit sa stearga mostenirea pagana afirma Mircea Eliade.

In secolul XIX-lea, preotii din Bucovina, in special cei de la sate, se plangeau inaltilor ierarhi ca “lumea tine mai cu ravna sarbatorile nelegate (populare , n.n), lumea crede in idoli pagani si in alte inchipuiri mai tare decat in sarbatorile inseminate de cruce in calendar…oamenii sunt mai habotnici pe sarbatorile lor mostenite din veacuri”. [2]

[1]Ghinoiu Ion, Sarbatori si obiceiuri romanesti, Ed. Elion, Bucuresti, 2006, p. 137

[2]Camilar Mihai, Calendarul popular bucovinean, Biblioteca „Miorita” Campulung Moldovenesc, 201,  p.13

Craciun

magi-ravenna-793056

Magii cu caciuli dacice din catedrala Sant’Appolinaire Nuovo din Ravenna

Craciun este o divinitate arhaica, cu o functie predominant mitica, o faptura sacra care simbolizeaza tipul creator. In mitologia geto-daca reprezenta echilibrul elementelor din momentul facerii lor, al inceputurilor inca nedezvaluite. Craciun mai reprezinta si inceputul de an, capul de an sau rastimpul intre doi ani.

Legenda ne vorbeste de un cioban zeu-mos ce este transformat intr-un cioban demonic, care refuza sa primeasca pe Fecioara Maria sa nasca in grajdul sau. Sotia acestuia o primeste pe ascuns si o moseste pe Fecioara, ajutand la nasterea lui Isus. Afland cele intamplate, Craciun ii tai mainile sotiei, dar Fecioara Maria ii lipeste mainile la loc. Aceasta minunte face posibila convertirea lui Craciun la Crestinism. De bucurie ca nevasta sa isi recapata integrtatea si scapa astfel de pedeapsa sa, aprinde un foc mare din lemne de brad si joaca cu toate slugile in jurul lui o hora mare. Feioarei Maria si lui Isus le ofera daruri pastoresti (lapte, branza, smantana, cas, urda), ceea ce-l transforma intr-un sfant care aduce daruri copiilor, dar care se suprapune si peste povestea celor trei magi care au adus daruri pruncului Isus. Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului din Dacia, „transsimbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi.” [1]

Colindele au luat nastere din cantecele de bucurie adresate Craciunesei de slugile bucuroase de minunea infaptuita. Vechimea lor din perioada precrestina este atestata de unele versuri ale colindelor: ”C-asa-i legea din batrani, din batrani din oameni buni, / sa se dea la Sânt Craciun/ un colac si-un vinaț bun[2]

In preajma Crăciunului gospodinele isi improspateaza si infrumuseteaza casele, panand la fereastra diverse plante apotropaice (busuioc, menta, maghiran).

Mesele imbelsugate din ajunul Craciunului care erau denumite „masa preotului” sau „masa de ajun” amintesc mai mult de un cult al mosilor si stramosilor decat de un eveniment crestin. Alimentele (turte inmuiate in apa cu zahar si presate cu miez de nuca sau seminte de canepa, blide umplute cu bob facaluit si prune fierte, bors de peste, ciuperci cu usturoi, sarmale cu crupe, colaci, vin rosu etc.) erau puse pe masa pentru a fi sfintite de preot si apoi impartite pentru morti, pentru ca sufletul decedatului sa beneficieze, iar sub fata de masa „punându-se și fân pentru marcarea ieslei în care s-a născut Isus[3]. Pe aceasta masa imbelsugata se asezau in colturi patru colaci care simbolizau soarele si fata lui Isus, dar si cele patru puncte cardinale,  semn ca Mantuitorul vegheaza intreg pamantul.

Bățul ajuta drumetii in pelegrinarile lor, acest element fiind nelipsit in seara de Ajun, in zonele sudice, infipt pe morminte, langa crucea celor decedati, ei sunt astfel ajutati sa iasa, in momentul sacru al deschiderii mormintelor. Aceste bete poarta numele de colinde, erau confectionate din lemn de alun, ornamentate cu romburi afumate in alb si negru ca un simbol al opozitiei dintre lumina si intuneric, dintre viata si moarte.

Daca pe parcursul intregului an spiritele mortilor sunt temute, se lupta impotriva lor, de sarbatorile de iarna ele se transforma in spirite benefice, premonitorii, care ajuta la rezolvarea unor probleme importante: casatoria, recapatarea sanatatii, sporirea rodului, pedepsirea dusmanilor, rodul ogoarelor etc. Contactul cu acestea se realiza prin intermediul unor farmece si descantece, in locuri speciale, de obicei in timpul noptii.

Perioada aceasta de mediere intre ani este singura din an in care mortii pot fi implicati in rezolvarea a trei opozitii: vechi si nou, cunoscut (anul vechi) si necunoscut (anul nou), trecut si viitor. [4]


[1]Vulcanescu Romulus, Mitologie romana, p. 331

[2]Vulcanescu Romulus, Ibidem

[3]Camilar Mihai, Cultura si civilizatie traditionala in zona etnografica Humor, Biblioteca „Miorita” Campulung Moldovenesc, 2011, p.299

[4]Ghinoiu Ion, Sarbatori si obiceiuri romanesti

7Gavrilean Dimitrie, Mituri Ancestrale Romanesti, Ed. Artes, Iasi, 2009, p.30

25 aprilie Marcul Boilor

O zi a boilor, animale care erau candva fala taranilor, un animal considerat sacru, placut lui Dumnezeu care intruchipa bunastrarea si blandetea, truda si sacrificiul.
Car cu boi
Ele este un animal psihopomp – care calatoreste intre lumi si de aceea folosit atat la inmormantare cat si la nunti, fiind unul din animalele in care nu se poate preface dracul. In aceasta zi oamenii care aveau boi se abtineau de la orice munca importanta si lasau boii sa pasca liberi fara a-i pune la jug sau a le trece macar o sfoara peste coarne. In aceasta zi cei care aveau oi strangeau barbantelele (vase din lemn pentru branzeturi) umplute cu apa din Sf. Gheorghe pentru a fi pline cu lapte tot anul.

23 Aprilie Sf. Gheorghe

Sf. Gheorghe este unul din cei mai iubiti sfinti la romani. El provine dintr-o familie foarte bogata din Liban, soldat in armata imparatului Diocletian, el apara crestinii, motiv pentru care i se taie capul pe 23 aprilie 303.

In calendarul popular era inceputul primaverii adusa de Sf. Gheorghe care alerga in jurul pamantului pentru a-l deschide, ca iarba sa inverzeasca si codrul sa infrunzeasca. Daca pe 23 aprilie codrul nu este infrunzit, Sf. Dumitru trebuie sa-l omoare pe Sf. Gheorghe.

Sf. Gheorghe, un sfant crestin, s-a suprapus peste Calaretul Trac al geto-dacilor, cel care invinge raul si aduce Adevarul, Binele, Dreptatea – valori asociate zeitatilor vegetale.

cavalerul-trac

Sunt foarte multe ritualuri magice legate de aceasta zi. In dimineata acestei zile cantaritul ritual inainte de rasaritul soarelui pentru a fi ferit de farmece, spalatul cu apa curgatoare sau cu roua pentru tinerii cu semnele pubertatii pe fata sau pentru femeile urate pentru a fi placute catusi de putin da barbati. Fetele strangeau roua intr-o batista pentru vrajile de dragoste, parintii isi urzicau copii pentru a fi iuti si harnici, fetele semnau busuioc pe care-l udau cu apa adusa in gura.

Balaurul cu care se lupta Sf. Gheorghe reprezinta fortele ostile ale universului si anume grindina.

22 aprilie Manecatoarea

In ajunul Sf. Gheorghe este Manecatoare, o zi extrem de temuta in vechime in care se scot turmele la pascut. Aceasta perioada este si foarte periculoasa pentru mana vitelor, doarece in seara acestei zile vrajitoarele si strigoaicele se straduiesc sa le ia mana sau sa le imbolnaveasca.

Erau multe practici de combatere a acestor vraj, prin scoaterea turmelor pe roua, cand vrajitoarele nu au putere sa le faca rau, prin inchiderea in grajduri si ungerea tocurilor cu usturoi sau pelin sau producerea unui zgomot asurzitor, cantatul din buciume, aprinderea focului viu, aruncarea prin curte a boabelor de mac sau nuci, punerea unor brazde sau plante la usi si porti, o sumedenie de ritualuri pentru a fi protejati de actiunile malefice.

ARP_7300200_327-16

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: